Asigurarea de calatorie – intrebari frecvente
1. Ce acoperă o asigurare de calatorie?
Aceasta asigurare este utila in momentul in care pleci din tara. In cazul in care apare o problema medicala serioasa, asigurarea iti acopera cheltuielile impuse de tratamentul de urgenta, pana la stabilizarea starii de sanatate. Sunt acoperite si cheltuielile de repatriere, inclusiv transportul sanitar sau repatrierea corpului in caz de deces survenit ca urmare a unui risc asigurat care are loc in perioada de valabilitate a asigurarii.
Asigurarea de calatorie poate fi incheiata de catre persoanele fizice cu domiciuliul in Romania si este valabila in tarile mentionate in polita de asigurare si in tarile de tranzit.
2. Cand se incheie asigurarea de calatorie si cum se platesc primele?
Trebuie sa inchei aceasta asigurare inainte sa iesi din tara. Polita este emisa numai dupa plata integrala a primei de asigurare corespunzatoare perioadei asigurate.
3. Pe ce perioada pot fi asigurat?
Perioada minima de asigurare este de 2 zile iar cea maxima de 365 zile. Raspunderea asiguratorului incepe la data mentionata in polita ca fiind data inceperii perioadei de valabilitate a asigurarii, dar nu inainte de trecerea frontierei pentru efectuarea calatoriei in strainatate. Raspunderea asiguratorului inceteaza la data expirarii perioadei de valabilitate inscrise pe polita de asigurare sau in momentul in care treci granita in Romania.
4. Ce avantaje am daca inchei polita medicala pentru calatorii in strainatate?
Orice calatorie, personala sau in interes de serviciu, presupune riscuri. Acestea pot fi acoperite prin asigurarea de calatorie. O asigurare de calatorie intr-o tara straina este necesara avand in vedere, in primul rand, costul foarte mare al serviciilor medicale. De cele mai multe ori, acesta nu poate fi acoperit din bugetul celor care calatoresc. In plus, acoperirea politei poate fi extinsa pentru a cuprinde si riscuri complexe, cum ar fi: pierderea/deteriorarea bagajelor, intarzierea/anularea zborului, raspundere civila fata de terti etc.
5. Ce se despagubeste in baza unei asigurari de calatorie?
Asiguratorul despagubeste cheltuielile medicale de urgenta, efectuate pe timpul sederii tale in strainatate. Cheltuielile medicale se refera la:
• tratamentul ambulatoriu
• cheltuieli pentru transportul efectuat de serviciile de ambulanta, pana la cel mai apropiat spital sau la cel mai apropiat medic
• cheltuieli pentru transferul la o clinica de specialitate, daca acesta este solicitat de medicul curant
• spitalizarea, in masura in care aceasta are loc intr-o instituţie recunoscuta in tara respectiva drept spital, se face sub supravegherea directa a unui medic care are la dispozitie facilitati suficiente de diagnosticare si terapie
• tratament chirurgical de urgenta
• medicamente si materiale sanitare prescrise de medic in cadrul tratamentului, exclusiv proteze
• proceduri de diagnosticare stabilite de medic
• tratamentul dentar, dar numai cel pentru alinarea durerilor acute
6. Care sunt principalele excluderi?
Asiguratorii nu platesc despagubiri in urmatoarele cazuri:
• cheltuieli medicale in conditii de spitalizare sau de internare in clinici de specialitate sau cheltuieli de repatriere care nu au fost avizate in prealabil la asigurator
• boli cronice si consecintele acestora
• boli sau accidente care sunt rezultatul razboiului si evenimentelor similare acestuia, participarii active la revolte; excluderile mai includ sinuciderea, intentia de sinucidere si autoranirea
• boli sau accidente pe care persoana asigurata le-a provocat intentionat sau prin comiterea unei infractiuni, sau ca rezultat al consumului de alcool, droguri sau medicamente
• operatii de chirurgie plastica si reparatorie pentru indepartarea defectelor fizice sau malformatiilor
• cheltuielile efectuate pentru o cura de odihna sau recuperare (fizioterapie) in clinici, statiuni de odihna, balneo-climaterice, sanatorii, case de convalescenta sau institutii similare; tratament psihiatric sau psihoterapeutic
• graviditate
• cheltuieli efectuate pentru procurarea, inlocuirea sau refacerea protezelor de orice fel si/sau a ochelarilor de vedere
• tratamente sau asistenta medicala acordate in Romania
• intervenţii chirurgicale sau tratamente medicale care pot fi amanate pana la revenirea in tara
• medicamente sau tratamente medicale care trebuie sa fie administrate sau acordate pe parcursul deplasarii in strainatate si care erau cunoscute sau prescrise inainte de inceperea calatoriei.
7. Daca merg in vacanţa la schi si am un accident, asigurarea va acoperi cheltuielile medicale?
Sportul de agrement este o extindere a asigurarii medicale. Interventiile medicale survenite in urma acestor activitati sunt despagubite daca asigurarea a fost intocmita in acest scop. Daca in timpul calatoriei in strainatate, practici ocazional activitati sportive in scop recreativ (de exemplu: schi, schi nautic, snowboard, patinaj, surfing, calarie, carting, ciclism montan, rafting, alpinism), este nevoie sa achiti o prima suplimentara pentru acoperirea acestor riscuri.
8. Cum instiintez asiguratorul de producerea unui eveniment asigurat?
Ca sa beneficiezi de drepturile dobandite prin aceast tip de asigurare, esti obligat sa anunti asiguratorul prin mijloacele puse la dispozitie de catre acesta (telefon, fax, email) in termen de 48 ore de la producerea evenimentului. Exceptie fac situatiile in care asiguratul se afla intr-o stare de inconstienta (caz in care instiintarea va fi realizata imediat ce iese din aceasta stare).
9. Cum se efectueaza despagubirile?
Plata despagubirilor se face pe baza documentelor prezentate in original, documente care fac parte integranta din dosarul de dauna. Plata cheltuielilor medicale se face de catre o societate de asigurari - in numele asiguratorului sau direct de catre asigurat. In calitate de asigurat, trebuie sa pastrezi toate documentele justificative in original si sa le depui la asigurator pentru deschiderea dosarului de dauna si plata despagubirii.
10. Ce documente sunt necesare pentru despagubire?
Documentele necesare pentru solutionarea cererii de despagubire sunt:
• declaratia ta cu privire la descrierea evenimentului si cuantumul cheltuielilor efectuate
• polita de asigurare
• documente medicale care sa ateste diagnosticul si tratamentul urmat
• facturi emise pe numele tau
• chitante privind cheltuielile medicale (inclusiv pentru produse farmaceutice) sau de repatriere
• orice alte documente relevante pentru solutionarea cererii.